Cabinet de avocat
Andreea - Cornelia
Stoica

Despre mine

Avocat Andreea Cornelia Stoica, membră a Baroului din București din anul 2017, am absolvit Facultatea de Drept din cadrul Universităţii Nicolae Titulescu București în anul 2015.
Pasiunea pentru avocatură a apărut încă din anul al doilea de facultate, iar în perioada 2012-2016 am practicat ca intern într-un cabinet de avocatură, având astfel șansă de a înțelege rapid și complet aspectele practice ale meseriei.

Ulterior, din anul 2016-2017 am continuat să profesez ca intern, de această dată într-o societate de avocatură.
Toate provocările cu care m-am confruntat în toți acești ani m-au ajutat, în bună măsură, să devin profesionistul de astăzi.
Din anul 2018 și până în prezent am oferit asistență juridică unor societăți din domeniul Pharma, acoperind întreagă gama de servicii juridice speficice domeniului.

andreea stoica-351

Arii de practică

Domenii de expertiză

Vă ofer servicii de consiliere, asistență juridică și reprezentare la cel mai înalt grad de profesionalism în următoarele sfere legislative:

Drept Penal

Asistenţă juridică şi reprezentarea persoanelor fizice sau juridice prejudiciate în urma săvârşirii unei infracţiuni, în vederea tragerii la răspundere penală a persoanelor responsabile şi în vederea recuperării prejudiciilor materiale sau morale create prin săvârşirea de infracţiuni.

Drept Civil

Asistență juridică și reprezentare în acțiuni civile privind angajarea răspunderii civile delictuale și în materie de răspundere civilă contractuală, în procedura de executare silită asupra unor bunuri mobile gajate sau a a unor bunuri imobile ipotecate pentru executarea obligațiilor contractuale sau legale.

Drept Societar

Asistență juridică, consultanță și reprezentare în domeniul recuperării creanţelor Îndeplinirea tuturor procedurilor legale privind constituirea sau dizolvarea unei societăţi comerciale Redactarea de dedcizii ale asociatului unic.

Insolvență și Faliment

Asistență juridică, consultanță și reprezentare în procedura insolvenței sau a falimentului, indiferent de calitatea pe care o aveți în cauză (Debitor/Creditor), până la închiderea procedurii.

Drept Fiscal

Asistență juridică și/sau reprezentare (după caz) în față organelor fiscale, precum și asistenţă în procedurile fiscale de contestaţii şi contencios administrativ privitoare la toate tipurile de acte emise de organele fiscale (RIF-uri, decizii, somații, titluri executorii și altele asemenea).

Arii Conexe

Dreptul muncii; Drept contravențional; Recuperare de creanțe; Executare Silită; Mediere și conciliere;

Cum vom lucra împreună?

“Nu spune niciodată nu se poate, ci începe cu să vedem!” – Nicolae Iorga

Consultația

Completand formularul de mai jos vom stabili prima întâlnire, în cadrul căreia voi cunoaște și ințelege cazul

Strategia

După consultație si preluarea cazului, urmează elaborarea celei mai bune strategii de urmat pentru cazul dumneavoastră

Acțiunea

După prezentarea strategiei si acordul dumneavoastră asupra a ceea ce urmează să facem, voi demara demersurile pentru implementarea strategiei alese

Clienții mă recomandă:

“Singuri putem face atat de puțin. Împreună putem face atât de multe” – Keller Hellen

În relația profesională cu doamna avocat Andreea Cornelia Stoica am avut o foarte bună comunicare incă de la începutul colaborării. Domnia sa a dat dovada de o ințelegere in profunzime a conjuncturilor si problemelor care au determinat anumite situatii defavorabile și a folosit in mod eficient informațiile in constructia argumentației. A reușit să completeze și să consolideze argumentațiile inclusiv cu informatii care au fost furnizate in ultimele momente. 

- Administrator Societate
București

În ceea ce priveşte relația profesională pe care am avut-o cu Dna Av Andreea Cornelia Stoica soluţionarea problemelor și abordarea spetelor au fost întodeauna tratate cu seriozitate și profesionalism . Din aceste motive, evaluez colaborarea noastră ca fiind una pozitivă şi de aceea mă bazez pe serviciile d-voastră şi în viitor. 





-Marius Niculae, președinte - ACS Marius Niculae
București